Pentru că este o întrebare care apare adesea în practică, vă vom explica de ce există diferențe de culoare între diversele medii care permit vizualizarea de imagini (și alte materiale vizuale). Notă pentru cârcotași – explicațiile pe care le vom oferi aici nu vor avea nivelul tehnic adresat specialiștilor din industrie, pentru că, pur și simplu, nu ne adresăm celor care știu deja despre ce este vorba. Menirea acestui articol este de a ne ajuta Clienții, care nu au neapărat background tehnic, să înțeleagă cât mai ușor fenomenul.
Culoarea, de fapt nu există
Teoretic, roșu este roșu. Practic, roșu este doar o percepție. Ochiul percepe culori ale obiectelor din jur așa cum a intenționat natura și totul depinde de lumină și textură și încă o serie de factori. Cum trebuie să mai și tipărim materiale grafice sau să le afișăm pe ecranele calculatoarelor, ale tabletelor și ale telefoanelor mobile, a trebuit ca omenirea să se adapteze și să inventeze diverse soluții pentru „a reda culoarea”, cât mai aproape de ceea ce dorim să fie perceput de cei care privesc materialele noastre vizuale sau site-ul nostru sau aplicația pentru smartphone.
Absorbție versus cedare de lumină
Asta am aflat devreme, prin 1995, când mă primiseră cei de la REUTERS România să lucrez ca intern pe perioada verii la ei, în biroul foto. Poza arăta într-un fel pe ecran. Era perfectă! O printam și arăta îngrozitor. Ce era închis la culoare pe ecran se făcea un gri trist pe hârtie. Verdele crud al ierbii proaspete, o plăcere să-l privești pe monitor, ieșea din imprimantă un pic cam leșinat. Roșul cărămiziu de pe ecran ieșea maro. Nu pricepeam de ce. Apoi am aflat că monitorul, ca și ecranul televizorului, cedează lumină (și folosește mănunchiuri de câte trei beculețe: unul roșu, unul verde și unul albastru – Red, Green, Blue – RGB). În vreme ce imprimanta printa pe hârtie, mediu care absoarbe lumina, și avea un cartuș de cerneală neagră tuci (Black sau Key), și trei colorate: Magenta (un roz ciclam turbat), Cyan (un albastru deschis, cerulean) și Yellow (galben și atât). Adică CMYK.
RGB. CMYK. HSB. HEXA. LAB.
Acestea sunt moduri diferite prin care se exprimă diversele culori și nuanțele lor în diverse medii de redare. În mod tradițional, pentru site-urile web folosim HEXA (dacă vrem să redăm o culoare printr-un cod) sau RGB, dacă vrem să folosim o poză. Pentru tipar folosim CMYK, pentru simplul fapt că redă mai bine culorile vii și este mai economic (folosește un tub special pentru negru, nu amestecă celelalte culori pentru asta, deci risipește mai puțin). Apropo de amestec…
Nuanțe de culoare
Amintiți-vă lecțiile de desen / pictură din clasele mici. Primeați trei tuburi de vopsea (culori primare: roșu, galben, albastru) și, cu suficientă răbdare și știind că roșu+galben=portocaliu, roșu+albastru=violet, galben+albastru=verde și roșu+galben+albastru=cenușiu, puteați picta… cam orice. Desigur, dacă puneați mai mult roșu în amestecul de roșu cu galben, portocaliul devenea ca un apus la mare, aproape o văpaie. Dar dacă puneați mai mult galben în roșu, obțineați culoarea gălbenușului de ou. Și tot așa. Nuanțe! Nuanțele depind de concentrația culorilor din amestec.
Tehnologii diferite, culori diferite
Din păcate, Blue (albastrul) din RGB are cu totul altă nuanță decât Cyan (albastrul turbat) din CMYK. Cele două, de fapt, nu sunt deloc compatibile. Ce vedem pe ecran sunt aproximări, făcute de calculator cu ajutorul unor algoritmi soficticați, menite să ne ajute să ne facem o idee. De aceea, tiparnițele serioase cheamă clientul să dea BT (adică „bun de tipar”) pe un material tipărit ca exemplu, în condițiile exacte de tipografie. Ca să nu fii convins că vei avea un pliant „roșu Coca-Cola” și să ridici pachetele cu materiale „roșu vișină”. De aceea, firmele care fac albume foto și au aplicații online care îți permit să urci pe serverul lor pozele din concediul tău sau de la nuntă, au un disclaimer: „culorile tipărite pot diferi de pozele originale”. Iar asta nu înseamnă că firmele respective sunt incompetente – ci doar că potrivire perfectă nu există!
Alte situații
La fel pățești și când folosești platforme web care încarcă poze și le redimensionează automat (cum e WordPress-ul și orice altă platformă care utilizează PHP + diverse script-uri compatibile). Redimensionarea se face prin aproximarea algoritmică a tuturor parametrilor, inclusiv culoare, contrast, luminozitate. Iar rezultatele nu sunt perfecte și nici nu pot fi!
Concluzie despre culoare
În concluzie, ai aflat de ce nu se poate obține o compatibilitate perfectă între ce vezi și ceea ce afișezi / printezi. Pentru tipar s-au inventat codurile Pantone (astea sunt vopsele gata amestecate să dea nuanța X, și au paletare, cam cum au vopselele din magazinele de bricolaj), dar nu merg folosite decât pe suprafețe de culoare bine determinate (nu merg utilizate în fotografii). Vestea bună este că în foarte puține situații contează cu adevărat micile diferențe. Vestea rea este că, dacă vrei neapărat să obții un rezultat anume, poți să încerci, dar durează și nu există nicio tehnică perfectă în acest scop.