Protecția datelor – un drept fundamental
Știai că cetățenii europeni se bucură de protecția datelor personale? Iar acest drept este prevăzut în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene?
Dacă nu știai că ai dreptul la protecția datelor tale personale, nu ești singurul. Până acum, pentru majoritatea cetățenilor europeni, acest principiu a existat mai degrabă pe hârtie. Află din paragrafele următoare de ce dreptul tău la protecția datelor personale nu a fost pe deplin respectat și cum se vor schimba lucrurile în curând.
Protecția datelor personale – în realitate
Trăim în era digitală. Asta înseamnă că lăsăm amprente digitale oriunde ajungem. Fie că desfășurăm o activitate, completăm un formular sau doar trecem prin fața unei camere de luat vederi, în realitate, ne dezvăluim datele personale la fiecare pas. Iar informațiile noastre sunt acumulate, procesate, analizate și transferate fără restricții, în ciuda prevederilor contrare ale legii.
Protecția datelor personale nu a fost până acum destul de eficientă. Volumul imens al datelor dar și multitudinea de prevederi diferite la nivelul fiecărui stat membru a făcut ca respectarea în practică a acestui drept să fie greu de realizat.
Ce este GDPR?
Regulamentul General privind Protecția Datelor – pe scurt GDPR – este noua reglementare privind prelucrarea datelor cu caracter personal din Uniunea Europeană.
O reglementare unitară
GDPR este o reglementare unitară, care se aplică la nivelul întregii Uniuni Europene, inclusiv în România. Asta înseamnă că toate datele personale ale cetățenilor europeni vor fi protejate pe întregul teritoriu al UE, indiferent de locul în care datele sunt colectate sau procesate.
Cu alte cuvinte, nimeni nu se va mai putea ascunde în spatele unor excepții sau prevederi disparate. Aceleași reguli li se aplică tuturor.
Sancțiuni mai aspre
GDPR instituie sancțiuni usturătoare pentru cei care încalcă noile prevederi. Astfel, importanța protecției instituite nu va mai putea fi neglijată de către operatorii de date personale. Iar regulile sistematizate și mult simplificate vor pune capăt abuzurilor.
Chiar avem nevoie de GDPR?
Va urma o perioadă de adaptare până când toți operatorii vor reuși să se pună în acord cu noile prevederi. Totuși, GDPR este o reglementare folositoare pentru cetățenii europeni. Scopul său este să ne asigure tuturor dreptul la viața intimă, la viața de familie – adică la viața privată.
Când se aplică GDPR?
Regulamentul a intrat în vigoare încă din 24 mai 2016. Însă va începe să se aplice în România și în toate celelalte state membre din 25 mai 2018.
Cine veghează la respectarea GDPR în România?
Pentru a asigura respectarea prevederilor privind protecția datelor personale, s-au înființat deja structuri specializate la nivelul fiecărui stat membru.
În România rolul acesta îi aparține Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Pentru a vedea cui i se aplică noile reguli, ce conține de fapt Regulamentul și ce măsuri poți lua, citește și următoarele articole despre GRPR. Iar pentru alte știri din domeniul legal în online, apasă aici.
Referinte:
- Comisia Europeană – Protecția Datelor cu Caracter Personal
- Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP
- GDPR – Regulamentul UE 2016/679
Află mai mult despre GDPR
Motive pentru amenzi GDPR
Citește Mai Mult
Măsuri speciale de securitate GDPR
Citește Mai Mult
GDPR – efecte după intrarea în vigoare
Citește Mai Mult
Ce obligații prevede GDPR?
Citește Mai Mult
Ce drepturi prevede GDPR?
Citește Mai Mult
Ți se aplică regulile GDPR?
Citește Mai Mult
Ai auzit de GDPR?
Citește Mai Mult
Ce este și ce nu este o „breșă de securitate”
Citește Mai Mult
Schemă nemțească: plătești 977€/an pentru ceva ce probabil nu-ți trebuie
Citește Mai Mult
Ți se prelucrează ilegal datele personale?
Citește Mai Mult